George Simion, liderul unioniştilor care au protestat, week-endul trecut, în Bucureşti, s-a întâlnit, marţi seară, la sediul PNL, cu doi reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, potrivit unor surse liberale, mesajul PNL pentru aceştia fiind că România respectă drumul european al moldovenilor, iar subiectul unirii trebuie să fie o iniţiativă din partea moldovenilor, după finalizarea campaniei electorale în Republica Moldova.
Preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion s-a întâlnit, marţi, la sediul central al PNL, cu candidaţii partidului pentru diaspora, senatorul Viorel Badea şi deputatul Mihai Voicu.
Discuţiile au vizat solicitarea tinerilor din Republica Moldova ca partidele parlamentare din România să îşi asume unirea cu Moldova ca pe un obiectiv politic şi să se adopte în Parlament o declaraţie pe subiectul reîntregirii naţionale.
Parlamentarii români i-au înmânat lui George Simion un document referitor la Republica Moldova, adoptat în luna februarie de partidul Naţional Liberal, în care se vorbeşte despre modul în care statul român se implică în protejarea cetăţenilor din Republica Moldova.
În documentul prezentat de PNL unioniştilor se menţionează că România susţine parcursul european al Moldovei şi trebuie să-şi ducă la îndeplinire misiunea sa istorică de a ajuta Moldova de a se integra în UE.
Potrivit surselor citate, liberalii le-au transmis tinerilor unionişti că o discuţie privind unirea celor două ţări trebuie să aibă ca punct de plecare Republica Moldova, iar contextul actual este unul complicat, în condiţiile în care în ambele state se desfăşoară campanii electorale.
De altfel, PNL le-a propus reprezentanţilor Platformei Unioniste să reia discuţia după finalizarea alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.
Tinerii unionişti s-au întâlnit, duminică, cu liderii tutoror partidelor parlamentare, mai puţin PNL. Liderul Platformei Unioniste ”Acţiunea 2012”, George Simion a declarat, după discuţii, că a obţinut angajamente din partea partidelor pentru promovarea unor proiecte punctuale în cadrul discuţiilor despre o eventuală unire între România şi Moldova.
”Fiecare s-a angajat pe un anumit segment: un fond de investiţii pentru Republica Moldova, adoptarea unei declaraţii în favoarea unirii în Parlament ş.a. Toate acestea vor fi monitorizate şi vor fi taxate dacă nu vor fi duse la îndeplinire”, a spus Simion.
Simion a mai spus că organizaţia pe care o conduce va monitoriza în ce măsură promisiunile făcute de către partide unioniştilor se vor concretiza.