Ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat luni, la Varşovia, în Polonia, că România ar putea adera la zona euro în 2022, în acest moment fiind îndeplinite toate condiţiile pentru acest lucru, dar că ţara noastră va mai aştepta cinci ani pentru a nu fi afectaţi cei cu venituri mici, în special pensionarii.
”În acest moment îndeplinim toate cerinţele, putem adera la zona euro chiar şi mâine. Dar ne este teamă că acest lucru va avea un efect negativ asupra celor cu venituri mici, îndeosebi asupra pensionarilor”, a declarat Teodor Meleşcanu publicaţiei poloneze Polish Rzeczpospolita, potrivit Reuters.
”Cred că vom adopta moneda euro în cinci ani, în 2022”, a adpugat el.
Zona euro cuprinde 19 ţări din Uniunea Europeană, ultimul stat care a aderat fiind Lituania, în 2015.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că România îşi doreşte în continuare să adere la zona euro, însă îşi doreşte ca această aderare să se întâmple când este pregătită ca ţară, iar populaţia este pregătită astfel încât românul să meargă la magazin şi „să nu considere că au crescut preţurile şi că intrarea în zona euro i-a scumpit condiţiile de viaţă”.
Victor Negrescu a spus, într-o conferinţă pe tema politicilor europene, că au fost mai multe date stabilite pentru aderarea la zona euro şi au fost schimbate în mod succesiv, iar acum nu există stabilită o dată clară.
„România îşi doreşte în continuare să adere la zona euro. Dar România îşi doreşte să adere la zona euro când este pregătită ca ţară şi când populaţia este bine pregătită în acest sens. Referitor la criterii, punctul nostru de vedere este că le îndeplinim. Este adevărat că mai sunt reforme de făcut dar mai trebuie făcute reforme şi în statele care deja sunt în zona euro. România are o stabilitate financiară şi o stabilitate monetară, asigurată cu greu, asigurată pe umerii cetăţenilor, ca să fim sinceri” a spus Negrescu.
Ministrul a adăugat că ministerul pe care îl conduce doreşte să demareze un dialog cu cetăţenii despre aderarea la zona euro, în care să fie implicaţi şi experţi în economie şi în finanţe.
„Ce este important însă şi acest lucru mi l-am propus ca ministru este să demarăm un dialog cu cetăţenii cu privire la acest aspect în care să implicăm evident experţi, din Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, care este extrem de importantă, pentru a identifica o posibilă dată, pentru a avea o viziune comună şi pentru a ane asigura că construcţie europeană care doreşte să intensifice colaborarea în zona euro să nu ne lase deoparte. Şi în acest sens cred că este important să stabilim, nu neapărat o dată ci paşii care trebuie urmaţi şi dacă suntem capabili să-i îndeplinim. Ce îmi doresc eu este ca cetăţeanul, după ce intrăm în zona euro, să meargă la magazin şi să nu considere că au crescut preţurile şi că intrarea în zona euro i-a scumpit condiţiile de viaţă” a conchis Victor Negrescu.
La rândul său, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a declarat, tot duminică la Alba Iulia, că România s-a angajat la îndeplinirea unor reforme structurale extrem de importante şi nu se va putea vorbi de aderarea ţării noastre la zona euro până ce aceste reforme nu vor fi îndeplinite.
„Ceea ce este important din punctul nostru de vedere, al Comisiei Europene, este ca înainte de a stabili data ţintă este foarte important de stabilit toţi paşii care trebuie să se întâmple până când România poate să adere. Ei sunt cunoscuţi şi printre primii paşi sunt nişte reforme structurale extrem de importante la care România s-a angajat dar pe care nu le-a finalizat şi nu putem vorbi de aderare înainte de finalizarea acestor reforme structurare. În acelaşi timp întreaga zonă euro este într-un mare proces de reformă şi este important pentru ţările care nu sunt state în zona euro, precum România, să participe la acest proces de reformare pentru că atunci vor avea un cuvânt de spus la felul în care va arăta această zonă euro atunci când România va fi pe deplin stat membru” a spus Angela Cristea.
Ea a adăugat că în tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană nu există o dată limită pentru aderarea la zona euro, iar acest lucru se va întâmpla când ţara va fi pregătită.
„Nu avem în tratatul de aderare obligaţii de aderare la moneda euro. Nu am stabilit o dată limită pentru că este foarte important atât pentru România cât şi pentru restul zonei euro ca aderarea la această zonă să se facă atunci când statul este pregătit, când mediul de afaceri este pregătit pentru această aderare pentru că vorbim nu numai de criterii nominale ci mai ales de criterii reale. Şi când spunem reale ne referim la nivelul de trai spre exemplu. În cei 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană nivelul de trai a crescut destul de mult, România a recuperat într-o mare măsură decalajele faţă de media europeană” a mai spus Cristea.
România ar putea adera la zona euro în 2022
29 august 2017
(281 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Deputaţii au adoptat legea pentru înfiinţarea Agenţiei privind Bunurile Sechestrate
(12 noiembrie 2015)
59 vizualizări
Ovidiu Silaghi, propus oficial la Transporturi. Îl acceptă Băsescu?
(22 iulie 2013 - Cristina IANCU)
83 vizualizări
Alegerile europarlamentare, în cifre şi curiozităţi. Al doilea cel mai important scrutin din lume, după cel din India
(23 mai 2019)
96 vizualizări
Numele noului premier al României va fi anunţat astăzi! Lista miniştrilor PSD-PNL
(22 noiembrie 2021)
63 vizualizări
Vanghelie, la Curtea de Apel: "Vreau să particip la o viaţă normală. Sunt în anul II la facultate şi vreau să merg la cursuri. Dacă vreţi, vă spun acum zece legi pe de rost".
(14 octombrie 2015)
129 vizualizări
Elena Udrea îşi petrece noaptea în arest!
(10 februarie 2015)
370 vizualizări
Croissantul PSD şi sucul PPDD, la mall
(23 octombrie 2013 - Cristina IANCU)
175 vizualizări
Cataramă, după ce BEC i-a respins candidatura: Am contestat decizia la CCR. Este profund nelegală
(22 septembrie 2019)
67 vizualizări
ÎCCJ se pronunţă pe 21 ianuarie în cazul incompatibilităţii lui Klaus Iohannis
(14 ianuarie 2015)
144 vizualizări
Relu Fenechiu a recunoscut faptele de corupţie din dosarul instrumentat de DNA Ploieşti
(14 octombrie 2016)
51 vizualizări
Zgonea: Un primar cu 25 de ani de activitate merită un anumit respect din partea statului
(18 decembrie 2015)
556 vizualizări
PSD a câştigat Primăria Păuleşti
(25 mai 2014)
648 vizualizări
PSD îşi lansează programul de guvernare. ”Ştim ce avem de făcut”
(10 noiembrie 2020)
76 vizualizări
Zgonea şi-a înscris candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD
(16 octombrie 2015)
143 vizualizări
Tăriceanu, despre scandalul permisului auto
(24 august 2016)
462 vizualizări
Nu se întâmplă doar în Prahova.Liderul PSD Neamţ, ales preşedinte al CJ; liberalii au părăsit sala
(5 iulie 2016)
292 vizualizări
Călin Popescu Tăriceanu spune DA pentru a cincea oară!
(25 iulie 2013 - Cristina IANCU)
186 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


















.jpg)







