Preşedintele Băsescu a declarat, la ultima conferinţă de presă organizată în calitate de şef al statului, că nu are nicio părere de rău că pleacă de la Cotroceni, întrucât are sentimentul că a făcut tot ce a putut pentru ca România să se modernizeze, chiar dacă nu a fost "un preşedinte genial", subliniind totodată că poate alte tactici decât confruntarea ar fi fost mai bune.
Întrebat dacă pleacă de la Cotroceni cu un sentiment de părere de rău sau de eliberare, Traian Băsescu a declarat că nu are "niciun fel de părere de rău".
"Nu am de ce să am vreun regret, nu plec nici cu părere de rău, am sentimentul că atât cât am putut, că în mod cert n-am fost un preşedinte genial, dar atât cât am putut am făcut tot pentru a mişca lucrurile înainte, pentru ca România să avanseze, să se modernizeze. Poate aş fi putut face mai mult, poate alte tactici decât confruntarea ar fi fost mai bune, deşi mi-am dat întotdeauna seama că orice s-ar fi putut discuta dacă pe masa de negociere se aducea şi justiţia. Şi atunci am preferat această bătălie continuă în care am totuşi satisfacţia că cei care m-au suspendat de două ori pentru cauza justiţiei vorbesc astăzi ce spuneam eu în 2005", a mai spu şeful statului.
Băsescu: N-am fost un preşedinte genial
21 decembrie 2014
- citeşte totul despre:
- confruntarea,
- basescu,
- cotroceni,
- presa,
- seful,
- tactici,
- suspendat,
- justitia,
- presedintele,
- sentimentul
(241 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Băsescu: Iohannis poate câştiga prezidenţialele chiar şi ca independent. Eu personal l-aş vota
(4 iunie 2014)
269 vizualizări
Cel mai puţin numeros Parlament de după 1989. Cum se vor distribui cele 464 de mandate de senatori şi deputaţi
(10 decembrie 2016)
164 vizualizări
Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru asigurător pe averea lui Gheorghe Ştefan, în dosarul lui Blaga
(26 octombrie 2016)
76 vizualizări
Ştefănescu: PSD are 1.185 de primari şi consilieri incompatibili: "Suntem vânaţi"
(28 iulie 2015)
232 vizualizări
Criza din Moldova: 5 mari ţări europene, printre care Germania, Franţa şi Marea Britanie, susţin Parlamentul de la Chişinău
(11 iunie 2019)
71 vizualizări
CNATDCU: Oprea a plagiat; se cere retragerea titlului de doctor
(1 august 2016)
67 vizualizări
ANI verifică averea Elenei Udrea
(3 februarie 2015)
116 vizualizări
CT Popescu dezlănţuit la adresa USR !
(31 mai 2019)
143 vizualizări
Un prahovean în cursa pentru şefia Parlamentului European
(15 decembrie 2016)
538 vizualizări
Dragnea: Văd familia formată dintr-un bărbat şi o femeie; dacă pentru asta pot fi considerat fanatic reglios, sunt fanatic
(22 octombrie 2016)
225 vizualizări
Europarlamentarul Laurenţiu Rebega urmărit penal în dosarul de la Ministerul Agriculturii
(9 ianuarie 2015)
452 vizualizări
Clotilde Armand şi-a luat consilier personal un bărbat care a ucis 2 oameni: a făcut 15 ani de puşcărie
(17 noiembrie 2020)
720 vizualizări
Ecaterina Andronescu poate candida la europarlamentare
(26 martie 2014)
68 vizualizări
Ramona Mănescu, ultima variantă pentru Transporturi
(25 august 2013 - Alex POLICALĂ)
82 vizualizări
Volosevici şi Gunia, oficial în PNL Prahova
(19 februarie 2015 - Cristina IANCU)
330 vizualizări
Cum a votat Prahova: primele rezultate parţiale neoficiale
(2 noiembrie 2014)
516 vizualizări
Elena Udrea a sărit cu paraşuta de 1 Mai
(1 mai 2014)
282 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























