Ovidiu Silaghi a fost propus, oficial, ministru al Transporturilor. Duminică, premierul Victor Ponta anunţa că scrisoarea va fi trimisă la Cotroceni luni la prima oră. Sunt însă puţine şanse ca Silaghi să depună jurământul ca ministru prea curând. Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului să-şi ducă la capăt interimatul de 45 de zile pentru a finaliza procedura de privatizare a CFR Marfă.
Şi totuşi, liberalii încep să îşi facă probleme în eventualitatea în care Traian Băsescu va respinge varianta Silaghi. Se pare că PNL nu are o variantă de rezervă, iar o parte dintre liberali suspectează o înţelegere ascunsă între preşedinte şi premier. Peneliştii se tem şi de varianta în care, în eventualitatea unei remanieri guvernamentale, premierul Victor Ponta va decide să unească anumite ministere. Se vorbeşte despre fuzionarea dintre Ministerul Transporturilor cu cel al Marelor Proiecte şi de cea dintre Ministerul Economiei cu cel al Energiei.
Rămâne de văzut când va decide preşedintele Traian Băsescu să îşi spună părerea despre nominalizarea liberalilor pentru şefia Transporturilor şi dacă Ovidiu Silaghi va depune jurământul de ministru sau se va trezi implicat într-un dosar penal.
Ovidiu Silaghi, propus oficial la Transporturi. Îl acceptă Băsescu?
22 iulie 2013
(88 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Alina Gorghiu, desemnată noul purtător de cuvânt al PNL
(7 iulie 2014)
375 vizualizări
Iohannis a semnat: George Maior este noul ambasador al României în SUA
(30 iunie 2015)
64 vizualizări
Mircea Diaconu în PE: "Lăsaţi România să îşi urmeze singură calea"
(2 februarie 2017)
943 vizualizări
Războiul din PSD Ploieşti. Faza pe plângeri penale
(2 februarie 2016)
318 vizualizări
Vasile Blaga, trimis în judecată de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă
(28 noiembrie 2016)
62 vizualizări
Comandant NATO: Trupele ruse pot invada Ucraina în 12 ore
(3 aprilie 2014)
91 vizualizări
Guvernul va cheltui aproape 150 milioane lei pentru europarlamentare
(21 februarie 2014)
164 vizualizări
UNPR trădează PSD: Vom merge pe mâna preşedintelui
(10 noiembrie 2015)
119 vizualizări
Monica Iacob Ridzi, transferată la Spitalul Penitenciar Jilava
(3 martie 2015)
132 vizualizări
Zgonea: Imigraţia e principala problemă cu care se confruntă UE, trebuie o soluţie deplin acceptată
(29 august 2015)
71 vizualizări
Paleologu, despre excluderea din PNL: E strigător la cer
(16 iunie 2016)
50 vizualizări
Ploieştenii îşi iau adio de la Mircea Ionescu Quintus...
(17 septembrie 2017)
402 vizualizări
Ciolacu: Pe 17 august PSD va depune moţiunea de cenzură. E timpul să plecaţi acasă sau la puşcărie
(12 august 2020)
64 vizualizări
Tăriceanu: Intrarea domnului Meleşcanu în competiţie mă afectează, trebuie să fac un efort suplimentar pentru a compensa pierderile
(28 septembrie 2014)
64 vizualizări
ACL solicită demisia ministrului Educaţiei
(11 septembrie 2014)
127 vizualizări
Fostul deputat Florin Popescu, condamnat pentru corupţie, liberat condiţionat. DNA a contestat decizia
(17 mai 2017)
391 vizualizări
Roberta Anastase se căsătoreşte
(28 iunie 2013)
83 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























