Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că a cerut MJ şi l-a informat pe procurorul general în legătură cu solicitarea făcută de începere a urmăririi penale faţă de foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu în dosarul Microsoft.
"În ceea ce priveşte solicitarea făcută de ministrul Justiţiei cu privire la cinci foşti miniştri legat de dosarul Microsoft, am aprobat sau, corect din punct de vedere al legii este: am cerut ministrului Justiţiei, şi l-am informat pe procurorul general legat de această solicitare făcută către ministrul Justiţiei, începerea urmării penale pentru doamna Ţicău Adriana, pentru domnul Sandu Gabriel, pentru domnul Athanasiu Alexandru, pentru domnul Tănăsescu Nicolae Mihai şi pentru domnul Funeriu Daniel", a spus Băsescu.
"Nu a fost o cerere formală de începere a urmării penale, am studiat bună parte din cele 13 bibliorafturi care au fost trimise şi cred că acest caz trebuie anchetat cât mai rapid până la capăt", a adăugat el.
Preşedintele a precizat că, din punctul său de vedere, ancheta poate să continue."Şi cred că orice întârziere a Parlamentului este dăunătoare pentru credibilitatea Parlamentului României", a mai spus el.