În sfârşit, mult visata ordonanţă care dă liber la transferurile politice a fost publicată în monitorul oficial. Edilii, consilierii locali şi judeţeni din Prahova, şi nu numai, au răsuflat uşuraţi. Pot zbura spre doctrine politice mai prietenoase şi au liber să îşi abandoneze corăbiile aflate uşor în derivă.
Singurul care nu e aşa liniştit e Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, care se va trezi cu o groază de primari la uşă, edili care vor jura cu mâna pe Biblie, pe Constituţie sau pe cartea de bucate că ei iubesc PSD şi a fost o greşeală să candideze din partea PNL,PDL,PPDD sau indiferent ce alt P o mai exista
Aşa că Mircea Cosma, „el-presidente”, va încerca, la fel ca şi Abramovich, să adune cât mai multe fonduri pentru transferurile de top.
Că doar vin prezidenţialele şi premierul Ponta trebuie să se laude că a câştigat alegerile cu 120%...
Aşa că a demarat o campanie de promisiuni pline de spranţe pentru localităţile sărace din judeţ. Promitem canalizare, alimentare cu apă, racordarea la reţelele de gaze naturale, parcuri industriale, străzi asfaltate ca în occident, şcoli, grădiniţe şi tot ce îşi mai doreşte edilul dornic de a obţine încă vreo două, trei mandate în fruntea comunităţii.
Partea proastă este că fondurile nu sunt banii din visteriile PSD sau ale lui Mircea Cosma, aşa că...Abramovich de Prahova va trebui să discute serios cu Victor Ponta (era să scriu Vladimir Putin) despre ceva redirecţionări de banuţi spre judeţul atât de drag lui Adrian Năstase.
Primul atras de mirajul Puterii a fost Cristiano Ronaldo de Prahova, pe numele său real Eugen David, primarul comunei Floreşti. Doar că la acest transfer împrumutat către sateliţii de la UNPR, social democraţii nu prea au ce suplimentări de fonduri să promită. Floreştiul este, graţie francezilor de la Michellin, una dintre cele mai bogate comune din România şi nu prea ar fi prea multe investiţii de realizat acolo. Aşa că promisiunile au fost legate de visele politice ale familiei David. Şi nu este exclus să îl vedem pe Eugen David candidat la un post de parlamentar, la următoarele alegeri, iar pe soţia sa Simona, aspirantă la fotoliul de primar al comunei Floreşti, post deţinut de patru mandate de soţul său.
O înregimentare de top va fi cu siguranţă cea a lui Constantin Samson, prosperul primar al oraşului Azuga. Apropiat conducerii naţionale a PSD (vezi investiţiile pe care Andrei Năstase le are la Azuga), Samson, reprezentant al Partidului Verzilor, doar va confirma un transfer bine cunoscut. Putem spune că doar a fost împrumutat către Verzi, acum urmând a reveni la echipa de bază.
În aceeaşi situaţie este şi primarul de la Slănic, Costea Daneluş, care după o scurtă escală la PNL ( nu vorbim acum şi despre perioada PRM a edilului) îşi va confirma legitimarea la echipa celor care îl pot ajuta să aducă reţeaua de gaze în micuţul orăşel.
La coadă la legitimarea în PSD stau şi edilii de la Bălţeşti, Ceptura, Cocorăştii Misli, Gorgota, Proviţa de Sus, Tomşani şi Şirna.
Toţi au probleme cu drumurile sau cu racordarea localităţilor la utilităţi precum apa şi gazele.
Şi uite aşa, PSD Prahova, un veritabil Real Madrid social democrat, îşi va întări rândurile cu tinere speranţe politice, dornice de dezvoltare a micuţelor localităţi.
Iar fondurile pentru atât de multe transferuri sunt banii judeţului Prahova, suplimentaţi cu ceva mărunţiş de la Guvern.
Dar cum în politică, ca şi în fotbal, perioada de transferuri este una limitată, orice promisiune este permisă pentru a întări echipa...