Premierul Victor Ponta a publicat, pe pagina sa de Facebook, un scurt comentariu referitor la evoluţia economică a României în urma datelor prezentate de Institutul Naţional de Statstistică. În timp ce premierul vede partea plină a paharului, precizând că România a înregistrat o creşere economică de 2,6% în primul semestru a anului, cei care au comentat pe marginea postării sale nu îi împărtăşesc opinia, cei mai mulţi criticându-l pe şeful Executivului
Ce a scris premierul:
“Datele oficiale confirma vestea buna – Romania continua cresterea economica! Cu +2,6% fata de semestrul similar de anul trecut, cu +9,1% crestere industriala si in graficul cresterii de minim +2,5% pentru acest an. Avem in continuare una din cele mai solide cresteri din UE. Este ca si cand mergeam cu masina cu 130 km la ora si acum mergem cu 100 km la ora – dar mergem tot inainte! Avem mare nevoie de reducerea CAS, macar de la 1 octombrie, pentru a nu scadea ritmul cresterii, mai ales ca in regiune sunt si semne proaste. Mai avem spatiu de crestere pentru toamna aceasta si de aceea am marit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la banci si am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fara a mai fi blocati de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamna sunt atat de importante!”
Reacţii:
- Victoras, tu lucrezi la Radio Erevan?
- Ceva mai concret ar fi bine sa aflam,unde e cresterea asta .\,unde sunt locurile de munca ,ce se face sa fie mai multe
- Cam ciudat, cand peste tot am citit ca economia este pe scadere, in ciuda “prognozelor favorabile”.
- Din păcate, domnule Ponta, există o scădere a pib-ului cu 1% în trim.2 faţă de trim.1 datorită incapacităţii de a atrage fondurile europene nerambursabile, a scăderii investiţiilor guvernamentale şi a neîncasărilor la buget pe fondul creşterii şi inventării unor taxe.
- Asta e pe ziua de azi…maine cred k o sa scada somajul…poimaine vor creste salariile…nu mai plec niciodata din Romania…
- Continuati cu propaganda asta bolsevica si cu siguranta vom scapa inca o data de un presedinte psd-ist!!
- Felicitari! economia a crescut cu -1%. sper ca nu va continua aceasta “crestere economica”.
- Nu stiu cum e in drept dar: Matematica nu minte. (-1% T2 fata de T1)
- Vorbe-n vant ! Inca mai credeti in spiridusi ?
- INS-ul nu confirma!!! Evolutii slabe la toate capitolele!!! Cine minte si cine spune adevarul d-le Victor Ponta????
de ce manipulati si mintiti domnule PM? (iarasi)
- O continua … in scadere, dar, deh, fiecare citeste cum vrea, iar telespectorii Antena 3 cred ca oile ce li se spune dezinformare si manipulare, economia scade, nu creste. Cu 100 km la ora poate merge PSD , tara overall e in marşarier
- Intrebarea celor de la Petrom pe care v-ati facut ca nu o intelegi era, noi v-am platit taxe pe stalp si accize puse cu motivatia ca sunt pentru autostarzi, v-am virat la buget echivalentul pentru 200 km de autostrazi, care sunt aceia?
- Ne mintiti frumos….Credeti ca romanii nu simt?Suntem saraci si disperati,nu mai facem fata taxelor mari.Domnule Viorel Ponta,romanii care stiu sa foloseasca o retea de socializare,nu sunt chiar atat de prosti pe cum—i crezi.Cu minciunile electorale nu mai tine….Mai e un pic si Basescu pleaca sa nu mai ai pe cine da vina.Dumneata esti seful guvernului,dumneata ai in subordine ministerele,inclusiv al justitiei,deci ori dumneata esti prea slab ori Basescu este prea puternic.Te rog sa nu cazi in penibil!
- Chiar nu pe poti abtine sa nu mai minti ?”: cresterea economica e mult sub asteptari.
- Vino si la Campina si te vom intampina cu un panou mare al lui PINOCHIO ! asa meriti .
- Ce tare, mi s-a sters commentul… si era in top comments. Se pare ca dl. Ponta nu accepta critica de niciun fel. Bine ati venit in comunism si pumnul in gura.
SURSA: stiripesurse.ro