Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că Dan Şova, Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă sunt suspendaţi din toate funcţiile deţinute în partid.
Astfel, Dan Şova a fost suspendat din funcţia de vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al PSD, Marian Vanghelie din funcţia de vicepreşedinte, iar Sebastian Ghiţă din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD online, în virtutea căreia făcea parte din CExN al PSD.
"Este foarte clar că există prejudicii de imagine, că oamenii aceştia sunt colegii noştri, dar trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru lucruri care nu au de a face cu campania electorală în mod direct şi că, din acest punct de vedere, sunt suspendaţi din toate funcţiile din partid. Este o decizie pe care a luat-o Biroul Permanent Naţional. Evident că am propus acest lucru şi am discutat cu aceşti colegi ai mei, pentru că vreau ca PSD să fie, în continuare, cel mai puternic partid din ţară şi cel mai disciplinat, mai ordonat şi cel mai responsabil", a spus Ponta, în conferinţa de presă organizată după şedinţa BPN al PSD.
Ponta: Şova e suspendat şi din funcţia de purtător de cuvânt al PSD, care e preluată de Firea
Preşedintele PSD,Victor Ponta, a anunţat, marţi, că Dan Şova a fost suspendat din toate funcţiile din partid, alături de Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă, respectiv din funcţia de vicepreşedinte, dar şi din cea de purtător de cuvânt al partidului, funcţie care a fost preluată de Gabriela Firea.
Întrebat dacă Şova rămâne purtător de cuvânt al partidului, Ponta a răspuns: „Purtătorul de cuvânt este doamna Firea. Toate funcţiile din partid...asta înseamnă toate funcţiile. Cei trei (Şova, Vanghelie, Ghiţă, n.r) sunt suspendaţi din funcţiile din partid”.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, marţi, înaintea şedinţei conducerii PSD, ce sancţiuni se impun în cazul social-democraţilor a căror discuţie a fost surprinsă în stenograme, el replicând: "Deocamdată facem un pic de ordine şi disciplină".
”Mă bucur că aţi revenit la PSD, trebuia să trec şi eu mai des pe aici în ultima vreme”, le-a mai spus Ponta jurnaliştilor, după care a intrat în sediul PSD.
Dan Şova a fost dus cu maşina până la uşa din spatele clădirii, pe unde a intrat, evitând astfel jurnaliştii.
Calitatea de membru PSD se pierde prin excludere sau demisie şi încetează prin autosuspendare, care e o decizie personală, în timp ce suspendarea, care e una dintre sancţiuni, este luată pe timp limitat şi vizează funcţia într-un organ de conducere a partidului, dar şi calitatea de membru.
Astfel, potrivit art. 27, alineatul (1) din Statutul PSD, calitatea de membru al PSD se pierde prin demisie, radiere, excludere sau înscriere în alt partid.
Mai mult, potrivit articolului. 28, alineatul (1), calitatea de membru al PSD încetează prin autosuspendare, decizie personală luată în situaţia în care calitatea de membru de partid a acestuia devine incompatibilă cu o funcţie sau cu o demnitate publică pe care urmează să o ocupe.
Articolul 31 este cel care vorbeşte despre sancţiunile care li se aplică membrilor PSD care au săvârşit abateri de la prevederile Statutului ori care prin activitatea sau comportamentul lor aduc prejudicii partidului li se aplică, în funcţie de gravitatea acestora.
Prima sancţiune este avertisment - care este o sancţiune pentru membrul de partid adoptată de către Biroul organizaţiei locale din care face parte sau sancţiune pentru membrul de partid care ocupă o funcţie în cadrul organelor de conducere ale partidului de la toate nivelurile, adoptată de organul de conducere respectiv.
Suspendarea pe timp limitat din funcţia pe care o deţine în cadrul unui organ de conducere a partidului este o altă sancţiune, care e propusă de organul de conducere din care face parte şi aprobată prin hotărâre a conducerii ierarhic superioară.
A treia sancţiune este retragerea sprijinului politic, permanent sau temporar, pentru funcţiile de parlamentar, europarlamentar, preşedinte al Consiliului Judeţean, primar, viceprimar, precum şi pentru funcţiile numite în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, pentru care membrul respectiv a beneficiat de susţinerea politică a partidului.
A patra sancţiune este excluderea, aceasta fiind aplicată prin hotărâre a Biroului organizaţiei locale din care face parte membrul de partid care deţine o funcţie în cadrul organelor de conducere ale partidului de la nivelul organizaţiei PSD. Acesta poate fi exclus, la propunerea organului de conducere din care face parte, de către organul de conducere ierarhic superior.
Există prevăzută, de asemenea, în statut şi sancţiunea de suspendare pe o perioadă de 6-12 luni din calitatea de membru al partidului.