PDL a decis, cu doar un vot împotrivă, ca liderul PNL Klaus Iohannis să fie candidatul ACL la alegerile prezidenţiale şi, în unanimitate, ca prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu să fie candidat pentru funcţia de premier, anunţă Mediafax

"În BPN al PDL s-a votat ca Iohannis să fie candidatul ACL la prezidenţiale, a fost doar un vot împotrivă. De asemenea, s-a votat în unanimitate ca Predoiu să fie desemnat pentru funcţia de premier, conform protocolului ACL", au precizat sursele citate.

Conducerile PNL şi PDL s-au reunit la Palatul Parlamentului, în şedinţe separate, iar apoi în şedinţă comună.

"Este timpul să dăm o perspectivă naţiunii, un nou model de ţară. Candidatura mea arată maturizarea societăţii româneşti. Viziunea mea e a unei Românii cu adevărat occidentale", a spus Iohannis după anunţarea oficială a candidaturii sale

În opinia sa, preşedintele trebuie să fie ferm în faţa exceselor politicienilor. Totodată, liderul PNL a declarat că îşi propune să facă "mai puţin spectacol".

"Preşedintele trebuie să fie el însuşi un model de onestitate, echilibru, bună-credinţă, comportament. Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie şi mai multă seriozitate în exercitarea funcţiei prezidenţiale!", a explicat preşedintele PNL.

"Le propun românilor un deceniu de prospetitate şi stat de drept. Cred că e nevoie şi de mai mult respect între noi. Nu mă veţi auzi adresându-mă premierului altfel decât 'domnule'",a adaugat preşedintele PNL.

"Sunt două zone în care, ca preşedinte, voi garanta parcursul de până acum: politica externă şi independenţa justiţiei şi funcţionarea corectă a acesteia", a adaugat Iohannis.

"Sunt foarte determinat să câştig această bătălie. Voi avea în spatele meu pe toţi cei care nu vor să trăiască într-o Românie feudală, a baronilor, dezbinată de scandaluri şi măcinată de corupţie", a mai spus Iohannis.