Fosta campioană mondială de gimnastică Corina Ungureanu este, din această seară, membru în Biroul Permanent Judeţean al PNL. Ungureanu a devenit membru PNL în urmă cu aproximativ o săptămână fiind cooptată în partid de deputatul Mircea Roşca, preşedintele PNL Prahova.
Delegaţia Permanentă a votat şi componenţa delegaţiei care va merge la Congresul PNL din perioada 28-29 iunie, atunci când va fi desemnată noua conducere a formaţiunii politice.
34 de liberali prahoveni vor participa la desemnarea noii conduceri a PNL: Acestora li se alatură cei şapte parlamentari prahoveni ai partidului: deputaţii Graţiela Gavrilescu, Mircea Roşca, Paul Dumbrăvanu, Nicolae Alexandri, Sorin Teju, Virgil Guran şi senatorul Ioan Luchian.
Printre cei care vor merge la Congres îi regăsim pe viceprimarul Ploieştiului Iulian Teodorescu, primarul Floreştiului Eugen David, Vlad Oprea, edilul oraşului Sinaia, consilierii locali ploieşteni George Botez, Adrian Lupu, Cristian Dumitru.
Dezbateri aprinse au loc în acest moment în legătură cu dizolvarea conducerii PNL Ploieşti şi cu desemnarea noului for de coordonare a organizaţiei municipale.