Cel mai mare furt de arme din România ultimilor 25 de ani este un eşec pentru anchetatori. Misterul dispariţiei celor 62 de mitraliere şi pistoale de la unitatea militară de la Ciorogârla nu a fost dezlegat nici la cinci ani după incident. Iar unul dintre militarii care a stat la închisoare în acest dosar cere statului despăgubiri de o jumătate de milion de euro, după ce a fost declarat nevinovat. Cazul lui va fi judecat de magistraţii Curţii Europene pentru Drepturile Omului.
Ioan Petrică a fost acuzat că făcea parte din reţeaua de crimă organizată care a furat armele în 2009. Pe vremea acea era fochist la unitatea militară de la Ciorogârla. La doi ani după furtul mitralierelor şi al pistoalelor, Ioan Petrică a fost închis 11 luni şi condamnat apoi la 14 ani de închisoare, deşi a susţinut tot timpul că este nevinovat. Experienţa penitenciarului i-a marcat viaţa.
„Mi se rupea sufletul. De cate ori întrebam ce manâncă copiii mi se raspundea: margarină pe pâine”, spune Ioan Petrică.
Subofiţerul s-a simţit nedreptăţit, aşa că a dat statul în judecată şi a câştigat.
Detenţia nejustificată a reclamantului a avut repercusiuni şi asupra membrilor familiei, inclusiv dreptul la viaţă privată. A fost concluzia judecătorilor Curţii Militare de Apel, care au decis că a fost închis fără motiv în timpul anchetei. A cerut 500.000 de euro despăgubiri şi a primit 10.000. Acum îşi caută dreptatea la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului şi îi lasă pe anchetatorii români să îşi facă treaba.
Anchetatorii spun că cel care a pus la cale furtul armelor este un interlop din Bucureşti. El şi complicele lui au fost condamnaţi la 12 ani de închisoare. Niciunul dintre cei doi nu a spus procurorilor unde sunt armele.