Dealul de sub mănăstirea Răteşti din Buzău a luat-o la vale din cauza ploilor din ultimele zile. Măicuţele trăiesc cu teama că vor fi nevoite să plece din chiliile în care au trăit mulţi ani în linişte şi rugăciune.

Deja s-au făcut primele evacuări în urmă cu două săptămâni, iar situaţia nu pare să se îmbunătăţească.
 
Chiliile şi biserica de la Mănăstirea Răteşti au început să se dărâme, după ce pământul pe care sunt aşezate a luat-o la vale din cauza ploilor abundente. Crăpăturile din pereţi şi trosniturile care se aud necontenit nu le mai dau linişte măicuţelor.
 
Turiştii sunt îngroziţi de peisajul dezolant pe care l-au găsit în curtea mânăstirii.
 
Cele 40 de măicuţe cu vârste cuprinse între 30 şi 90 de ani, care locuiau în mănăstire, au fost mutate deja la aşezământul de batrâni al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, construit în vecinătate.

Mănăstirea Răteşti a intrat în acest an într-un program de reabilitare cu fonduri europene şi urmează să primească patru milioane de euro.