Cinci fraţi cu vârste cuprinse între un an şi şapte ani, precum şi tatăl acestora au fost găsiţi morţi, luni dimineaţă, într-o garsonieră din Rovinari, prima ipoteză fiind că decesul ar fi fost provocat de intoxicaţia cu monoxid de carbon provenit de la o instalaţie de încălzire improvizată.
Vecinii au simţit miros de gaz şi a fost spartă uşa garsonierei. Instalaţia termică nu ar mai fi evacuat gazele în exterior din cauza vântului puternic. Şi alţi doi copii dintr-o garsonieră de la etajul superior s-au intoxicat cu monoxid de carbon, ei fiind transportaţi la spital şi fiind în afara oricărui pericol.
Mama copiilor este plecată la muncă în Italia, iar familia mai are un copil, care nu a fost găsit însă în garsonieră, presupunându-se că a dormit în altă parte.
Mediafax