Victor Babiuc, fostul ministru al Apărării e liber ca pasărea cerului. Magistraţii Tribunalului Dâmboviţa au decis astăzi eliberarea sa din închisoare.
Până acum, Babiuc (75 de ani) a executat o treime din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul schimburilor de terenuri dintre omul de afaceri George Becali şi MApN.
Astfel, astăzi, Tribunalul Dâmboviţa a respins contestaţia făcută de DNA la decizia de eliberare dată de Judecătoria Găeşti în decembrie anul trecut. Decizia magistraţilor Tribunalului Dâmboviţa de a-l elibera pe fostul ministrul al Apărării, Victor Babiuc, este definitivă şi a fost anunţată la ora 15.20.
Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, se află în detenţie din 21 mai 2013.