Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa şi Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cinci bărbaţi din Kosovo şi două femei din Etiopia si Eritrea în timp ce încercau să intre ilegal în ţară din Serbia.
Poliţiştii de frontieră de la Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.40, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, două persoane care se aflau în apropierea frontierei cu Serbia, pe direcţia localităţii Valcani, potrivit unui comunicat publicat sâmbătă de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
”Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistate pe marginea drumului între Valcani şi Teremia Mică două femei care au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit ca cele două persoane sunt cetăţeni din Etiopia si Eritrea care au intrat legal în ţară, in baza documentelor personale si a vizei valabile, însă, deoarece vizele au expirat au încercat să treacă ilegal frontiera, cu intenţia de a ajunge în Germania”, se arată în comunicat.
Şi poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa au prins, noaptea trecută, în apropierea frontierei cu Serbia, cinci bărbaţi care încercau să intre ilegal în ţară.
”Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa pentru cercetări, unde s-a constatat că nu aveau documente de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor preliminare au stabilit ca sunt cetăţeni din Kosovo, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 ani. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, mai arată sursa citată.
În ambele cazuri se fac cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele şapte persoane urmând a fi predate Serviciului pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale