Gigi Becali va sesiza comisia de abuzuri din Parlament în legătură cu refuzul instanţei de a-l elibera pentru a se opera. Patronul Stelei îi acuză pe legişti că au greşit când au spus că poate fi tratat în sistemul public. Acesta spune că are nevoie de un aparat care nu există la noi în ţară.
Gigi Becali a cerut să fie eliberat trei luni din închisoare ca să se poată opera în Germania, la medicul curant. Cererea i-a fost însă respinsă. Becali a contestat decizia şi i-a făcut şi plângere penală medicului legist de la ultima expertiză. Va face plângere şi la CEDO.
Finanţatorul Stelei are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.