Ploile torenţiale care au afectat duminică sud-estul Franţei s-au soldat cu cel puţin un mort şi o persoană dată dispărută, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP. 

Mai multe localităţi situate între Hyères şi Le Lavandou au fost grav afectate de ploile care au început să cadă în zonă încă de vineri şi vor continua până luni dimineaţă.

Un bărbat în vârstă de 73 de ani a decedat în propria piviniţă, în timp ce o altă persoană, aflată pe ambarcaţiunea sa, a fost dată disparută, la La Londe-les-Maures, în apropiere de Hyères, a anunţat prefectul departamentului Var, Laurent Cayrel, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Începând de la amiază, aproximativ 155 de persoane din localităţile afectate au fost evacuate cu ajutorul elicopterului. Duminică seara, locuitori din cartierul Oratoire, la Hyères, erau evacuaţi cu ajutorul unor ambarcaţiuni.

"Situaţia este foarte îngrijorătoare şi nu se va ameliora în cursul acestei nopţi", a declarat prefectul, evocând un "record istoric de precipitaţii" în oraşul Hyères.

Cel puţin şase centre de adăpost au fost deschise în localităţile sinistrate.

Aproximativ 20 de drumuri departamentale au devenit impracticabile, iar traficul feroviar a fost suspendat în această zonă, unde 4.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în cursul după-amiezii.

În departamentul vecin Alpes-Maritimes, afectat de asemenea de ploi puternice, aproximativ zece drumuri au fost închise circulaţiei, duminică, din cauza unor alunecări de teren care, pe alocuri, au blocat accesul în unele sate.