Nouă avioane au fost forţate joi să îşi schimbe de urgenţă rutele şi să aterizeze, din cauza unor ameninţări cu bombă. Au fost vizate aeronave care zburau în spaţiul aerian din Chile, Argentina şi Peru, transmite Reuters.

 

Din primele informaţii, apelurilor au venit de pe teritoriul chilian.

 

Victor Villalobos Collao, directorul general al autorităţii aviaţiei civile din Chile (DGAC), a declarat că 11 ameninţări au fost făcute în total joi, două dintre acestea fiind “fictive”, iar nouă au fost legate de avioane care se aflau deja în zbor.

 

Toate aeronavele au fost aduse la sol şi au fost verificate, însă autorităţile transmit că la bordul acestora nu s-a găsit nicio bombă, iar alarma a fost falsă.

 

Compania aeriană LATAM a confirmat că cel puţin două dintre avioanele sale au fost afectate. “Pasagerii afectaţi vor fi transferaţi de LATAM pe alte zboruri”, a transmis aceasta. “Autorităţile nu au găsit în acest moment nicio dovadă care să pună pasagerii în pericol”.

 

Poliţia din Chile a refuzat să comenteze incidentul.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro