Zece autoturisme au fost implicate, joi dimineaţă, pe DN 1, în apropierea municipiului Sibiu, într-un accident în lanţ produs din cauza poleiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“La faţa locului au fost trimise şi echipaje medicale pentru a acorda îngrijiri eventualelor victime, deşi, deocamdată, nu există informaţii cu privire la existenţa unor victime”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

Potrivit acesteia, accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadapate la condiţiile meteo, carosabilul în zonă fiind alunecos din cauza poleiului.

Traficul pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu este deviat prin localitatea Veştem.