Şoferul din judeţul Timiş care a fugit după ce maşina pe care o conducea a lovit un copac şi a luat foc, două persoane fiind descoperite carbonizate pe bancheta din spate, a fost arestat preventiv. Rezultatul examenului toxicologic preliminar arată că tânărul a consumat marijuana.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dan Ioan Tudor, pentru ucidere din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive şi părăsirea locului accidentului.
Luni, tânărul de 19 ani a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, se arată într-un comunicat transmis marţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Din ancheta procurorilor reisese că ”în data de 02.04.2017, în jurul orelor 21:40, în timp ce conducea autoturismul marca Audi dinspre localitatea Maşloc spre localitatea Fibiş din judeţul Timiş, inculpatul Dan Ioan Tudor ar fi intrat în depăşirea unui autoturism marca BMW, iar după o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă în partea stângă a sensului de mers, intrând în şanţul de colectare a apei şi lovind o bancă, din care autoturismul ar fi fost proiectat într-un copac, apoi într-un alt copac aflat în apropiere”.
În urma impactului, maşina a luat foc şi a ars în proporţie de 80%, rezultând rănirea pasagerei de pe scaunul din dreapta faţă, V.O.M., şi decesul tinerilor de pe bancheta din spate, M.F., în vârstă de 19 ani şi L.C., în vârstă de 16 ani. Trupurile tinerilor care au murit au fost găsite abia după stingerea focului, fiind carbonizate.
Anchetatorii mai arată că după producerea accidentului, şoferul a plecat, fiind identificat de organele de poliţie după aproximativ două ore, când a dus la spital pentru prelevarea probelor biologice, ”rezultatul examenului toxicologic preliminar efectuat cu teste imunometrice pe mostra de urină fiind pozitiv pentru marijuana”.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Tânăra care se afla în dreapta şoferului a plecat şi ea de la locul accidentului, fiind găsită de poliţişti acasă.
Potrivit poliţiştilor, şoferul a fost găsit pe un drum din apropierea localităţii Fibiş. El le-a spus poliţiştilor că accidentul a avut loc după o glumă. Tânărul aflat pe bancheta din spate a maşinii i-ar fi dat şoferului o palmă peste cap, acesta speriindu-se, moment în care a pierdut controlul volanului.
Şoferul maşinii în care au fost descoperite două cadavre carbonizate, arestat preventiv
4 aprilie 2017
(59 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Rabla pentru electrocasnice. Vouchere de la Guvern pentru schimbarea aparatelor vechi
(26 septembrie 2018)
81 vizualizări
Microbuzele şcolare, verificate de poliţişti
(22 septembrie 2013)
48 vizualizări
Buzău: Peste 125 de hectare de vegetaţie uscată incendiate în ultimele 24 de ore
(30 iulie 2016)
31 vizualizări
Gâlceavă în UE. Comisia Europeană şi parlamentul critică statele estice pe problema imigranţilor
(6 mai 2016)
32 vizualizări
La furat de energie electrică şi gaze naturale
(30 septembrie 2013)
58 vizualizări
David Moyes, demis de Manchester United
(22 aprilie 2014)
36 vizualizări
Atacul asupra militarilor români în Afganistan a fost revendicat
(9 mai 2016)
37 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 3,6 în judeţul Vrancea
(22 februarie 2017)
36 vizualizări
Două mii de dolari falşi, descoperiţi asupra unei tinere care voia să intre în ţară prin Vama Petea
(2 aprilie 2017)
49 vizualizări
Teroristul care a condus atacul din Algeria în care au murit doi prahoveni ar fi fost ucis
(29 noiembrie 2016)
44 vizualizări
Duelul giganţilor. Putin şi Merkel s-au contrat pe tema pactului Ribbentrop-Molotov
(11 mai 2015)
41 vizualizări
Galaţi: Patru instalaţii pentru potabilizarea apei au fost puse în funcţiune în trei comune afectate de inundaţii
(15 octombrie 2016)
40 vizualizări
Benzină Petrom la doar 4,15 lei!
(21 iulie 2014)
246 vizualizări
Vremea se menţine geroasă astăzi, dar de miercuri se încălzeşte
(16 ianuarie 2018)
50 vizualizări
Percheziţii in Bucuresti si alte judeţe. Vizati, "baieti destepti" din transporturi
(20 noiembrie 2015)
61 vizualizări
Cinci elveţieni au murit în urma prăbuşirii unui elicopter în Franţa
(3 octombrie 2014)
44 vizualizări
Un finlandez, amendat cu 54.000 de euro pentru depăşirea limitei de viteză
(6 martie 2015)
115 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























