Opt salvamontişti au intervenit, duminică, prin canionul Valea lui Stan, (Munţii Făgaraş), la capătul căruia, o turista italiancă şi-a rupt piciorul după ce a alunecat pe un versant greu accesibil, victima urmând să fie transportată la Spitalul Curtea de Argeş de un echipaj SMURD.
Incidentul a avut loc duminică în zona Valea lui Stan, mai sus de barajul Vidraru, informează corespondentul MEDIAFAX.
Femeia făcea parte dintr-un grup de 22 de persoane care aveau un ghid român.
Turiştii plecaseră pe o ploaie torenţială, apa era deja mare, şi s-au aventurat "în necunoscut", susţin salvatorii.
"Este inexplicabil gestul lor cu atât mai mult cu cât condiţiile meteo erau nefavorabile unei astfel de ieşiri. Am fost nevoiţi să mergem pe jos o oră până la grup", a declarat pentru MEDIAFA Ion Sănduloiu, directorul Serviciului Salvamont Argeş.
În zona unde a putut urca maşina a ajuns şi un echipaj SMURD, care a preluat-o pe turistă şi o va transporta la spitalul din Curtea de Argeş, cel mai aproape de locul incidentului.