O tânără în vârstă de 20 de ani din Târgovişte este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce sâmbătă după-amiază a lovit mortal o persoană care traversa strada pe trecerea pentru pietoni, iar analizele preliminare făcute şoferiţei au arătat că tânăra era drogată cu cocaină şi cu un compus psihoactiv care se găseşte în cannabis.
Potrivit poliţiei judeţene Dâmboviţa, accidentul s a produs sâmbătă după amiază pe Calea Bucureşti din municipiul Târgovişte.
Şoferiţa aflată la volanul unui autoturism Peugeot nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat care traversa strada pe trecerea pentru pietoni, pe lângă bicicletă.
Dusă la spital, tânăra a fost supusă unor analize care au arătat că este drogată cu cocaină şi THC, o substanţă cu efect psihotrop care se regăseşte şi în compoziţia cannabisului.
Femeia este cercetată pentru ucidere din culpă, precum şi pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.