UPDATE:

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) precizează, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că românii implicaţi în acest accident sunt rezidenţi în Italia.

Potrivit MAI, ataşatul de afaceri interne şi autorităţilor consulare ale MAE din Italia vor acorda asistenţă cetăţenilor români răniţi în accident şi familiilor celor decedaţi, care urmează să fie anunţate.

Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 5.00 (6.00, ora României), pe Autostrada A1, la periferia sud-estică a Romei.

Presa italiană relata că accidentul a avut loc după ce un microbuz Mercedes înmatriculat în România a lovit din spate o autoutilitară Fiat Ducato, iar cinci români din microbuz au murit pe loc, în timp ce o fetiţă în vârstă de un an şi şase luni a decedat la spital.

Pesoanele aflate în autoutilitară - o familie marocană formată din părinţi şi patru copii - au suferit doar răni uşoare, conform presei italiene.

După coliziunea iniţială, cele două vehicule au fost lovite uşor de alte maşini care circulau în acel moment pe autostradă, însă nimeni nu a fost rănit.

 

Şase români, inclusiv o fetiţă de un an şi şase luni, au murit, iar trei au fost răniţi după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit cu un camion, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada A1 din Italia, la periferia oraşului Roma, relatează ziarul La Repubblica, în ediţia electronică.

Accidentul a avut loc sâmbătă în jurul orei 5.00 (6.00, ora României), pe Autostrada A1, pe sensul Napoli-Roma, în zona Colleferro, la periferia sud-estică a Romei.

Mediafax