Poliţiştii fac marţi dimineaţă 151 de percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul comerţului cu produse feroase.
Sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, peste 600 de poliţişti efectuează 151 de percheziţii şi pun în aplicare 116 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Percheziţiile au loc în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Iaşi, Călăraşi, Giurgiu, Vâlcea, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 – 2014, reprezentanţii unei societăţi comerciale, cu domeniul de activitate comerţul cu produse feroase, s-ar fi aprovizionat cu fier de la mai multe persoane fizice şi juridice, fără documente legale, iar pentru a justifica stocul de marfă deţinut, ar fi înregistrat achiziţii fictive în cuantum de 59.000.000 de euro, de la 47 de societăţi comerciale cu comportament de “tip fantomă”.
Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 10.000.000 de euro.
Dosarul penal este instrumentat de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Persoanele bănuite vor fi conduse la sediul Poliţiei Capitalei, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.