20 de percheziţii au loc în Bucureşti la Ministerul Sănătăţii şi mai multe spitale. DNA are suspiciuni în legătură cu achiziţia unor materiale sanitare. Spitalele vizate sunt Fundeni, Polizu, Cantacuzino şi Pantelimon.
Este vorba despre achiziţii făcute în perioada 2008-2011, în cadrul unor programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe, se arată într-un comunicat al DNA. În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană.
Ancheta DNA ar fi pornit în urma unei sesizări din partea Oficiului de Luptă Antifraudă.
„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Oficiului de Luptă Antifraudă (OLAF) din cadrul Comisiei Europene, DLAF, precum şi de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei”, se mai arată în comunicatul procurorilor.