Al şaptesprezecelea deces provocat de gripă a fost confirmat în Bucureşti, la o femeie de 78 de ani, anunţă vineri Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Nu se cunoaşte încă dacă femeia de 78 de ani, confirmată cu virus gripal tip A, era vaccinată, precizează CNSCBT.
În total, în România au fost înregistrate, în această iarnă, 17 decese din cauza gripei.
Opt dintre decese au fost raportate în această săptămână, fiind vorba despre o fetiţă de 8 ani din Neamţ, un bărbat în vârstă de 66 de ani din judeţul Bihor, doi bărbaţi în vârstă de 40, respectiv 50 de ani din judeţul Mureş, doi bărbaţi de 62, respectiv 73 de ani şi o femeie de 66 de ani din judeţul Iaşi şi un bărbat în vârstă de 78 ani din Dâmboviţa. Toţi aveau şi alte afecţiuni şi erau nevaccinaţi antigripal.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile precizează că în săptămâna 29 ianuarie - 4 februarie la nivel naţional s-au înregistrat 543 de cazuri de gripă, comparativ cu 252 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă, IACRS şi pneumonii) a fost de 108.240, cu 12,3% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămâna a anului 2017 (96.424) şi cu 23,7% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (87492).
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că în acest moment nu se poate vorbi despre o epidemie de gripă, fiind "doar o circulaţie mai intensă a virusului gripal", care se va prelungi până în luna aprilie şi trebuie luate măsuri de siguranţă. Ea a precizat că medicii de familie au în stoc 135.884 de doze de vaccin antigripal.