Autorităţile au amendat un bărbat din Bucureşti pentru că nu avea rovinietă pe drumurile naţionale, însă camerele de supraveghere nu au înregistrat numărul complet, potrivi RTV. În realitate, numărul şi modelul maşinii nu corespundeau cu cele deţinute de proprietarul amendat. Bărbatul este hotărât să dea în judecată CNADNR. Acesta a găsit în cutia poştală o amendă de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. A verificat cu atenţie fotografia înregistrată de camerele de supraveghere şi a descoperit imediat eroarea. Acesta era amendat pentru că ar fi circulat prin judeţul Galaţi fără rovinietă cu o Skoda Octavia, în timp ce acesta deţine un Renault Laguna şi a fost tot timpul în Bucureşti.

Poza ar fi trebuit să surprindă toată partea din faţă a maşinii. Bărbatul nu a plătit amenda de 300 de lei. Reprezentanţii CNADNR a invocate faptul că plăcuţa de înmatriculare a avut noroi şi a fost citit greşit de cameră.  Bucureşteanul este hotărât să ceară daune importante CNADNR.


foto: Romania TV