Fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov, actual consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului, a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la opt ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, joi, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că PSD va face un anunţ, în câteva ore, în funcţie de decizia pe care o va lua Darius Vâlcov, subliniind că partidul îl susţine pe acesta.

Decizia pronunţată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă.

Darius Vâlcov a primit o condamnare de patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, şase ani pentru spălare de bani şi doi ani pentru operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia.Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei timp de două mandate, în perioada 2004-2008, a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor.