Vremea se va răci incepând de vineri seară, iar vântul se va intensifica, în timp ce în unele zone va ninge, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care a transmis o informare de vreme rea.
Informarea ANM va fi în vigoare de vineri seară, de la ora 22.00 şi până duminică, la ora 16.00.
Potrivit meteorologilor, începând din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă vântul se va intensifica treptat, la început în regiunile sudice şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, local şi în centrul şi nord-vestul ţării. Se vor înregistra viteze la rafală de 45-55 de kilometri la oră, mai mari pe litoral, şi în sudul Banatului, de până la 60-70 de kilometri la oră.
Duminică, intensificări temporare ale vântului vor mai fi în Dobrogea, mai ales pe litoral, în sudul Banatului şi local în Muntenia.
De asemenea, de vineri noapte şi până duminică dimineaţă se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ în majoritatea zonelor ţării. Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania şi pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviţă şi ninsoare în Dobrogea, Banat şi Crişana, iar local la munte şi în Moldova va ninge şi se va forma polei. Duminică va ninge slab pe litoral, în sud-vestul Olteniei şi în sudul Banatului.
Conform ANM, vremea se va răci, astfel că duminică temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar nopţile de la începutul săptămânii viitoare vor fi geroase în special în nordul, nord-estul şi centrul ţării.