Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Ploieşti au prins în flagrant patru tineri, care încercau să fure dintr-un chioşc de ziare. Ulterior au constatat că cei patru sunt cercetaţi şi în alte dosare penale.
Poliţişti din cadrul Secţiei 3 din vestul Ploieştiului au observat în timpul nopţii un autoturism care a intrat pe Aleea Arnăuţi, unde a şi oprit. Trei tineri, care coborâseră din maşină, au încercat să forţeze uşa de acces, însă la vederea poliţiştilor cei trei au fugit către autoturismul cu care veniseră.
Poliţiştii au plecat în urmărirea lor, observând că în autoturism erau aşteptaţi de un al patrulea tânăr, care-l şi conducea, demarând în trombă spre Şoseaua Vestului.
Autoturismul în cauză a fost oprit în trafic, iar agenţii au identificat pe conducătorul autoturismului şi pe ceilalţi ocupanţi, constatând că este vorba despre patru tineri, trei din Ploieşti şi unu din Brăila. Cei patru sunt suspectaţi că în perioada 20 martie 2014 – 09 aprilie 2014, ar mai fi comis două fapte cu mod de operare asemănător, aceştia sustrăgând cartuşe cu ţigări şi o sumă bani.
Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore, ulterior, pe numele acestora Judecătoria Ploieşti a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.