Şaptesprezece percheziţii au avut loc, miercuri, la persoane din judeţele Mureş şi Harghita, suspectate de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de vinuri, prejudiciul nefiind calculat până în acest moment.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Poliţia Judeţeană Arad, 17 percheziţii domiciliare au fost făcute, miercuri, în judeţele Mureş şi Harghita, pentru documentarea unor achiziţii intracomunitare de vinuri.

Doi bărbaţi din Târgu Mureş sunt suspectaţi de evaziune fiscală, după ce în ultimii doi ani au achiziţionat din spaţiul intracomunitar vinuri pe care le-ar fi comercializat ulterior în unităţi de profil din mai multe judeţe.

"A rezultat că cei doi nu ar fi întocmit documente justificative, nu ar fi înregistrat şi declarat, în totalitate, operaţiunile comerciale şi veniturile obţinute, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor datorate bugetul consolidat al statului", precizează comunicatul.

Suspecţii sunt urmăriţi penal pentru evaziune fiscală, însă anchetatorii nu au stabilit, deocamdată, prejudiciul şi nici cantităţile de vinuri introduse în ţară.

La percheziţii au participat şi poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Mureş, precum şi jandarmi.