Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o sondă de gaz din zona localităţii Moftinu Mare, din judeţul Satu Mare. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop, incendiul a a fost anunţat la ora 1:35.

Pentru stingerea focului intervin 29 de subofiţeri de pompieri, cinci ofiţeri şi 7 autospeciale.

Adriana Popa a precizat că nu există victime, dar că la faţa locului se află şi o ambulanţă SMURD.

"Aşteptăm forţe din judeţele invecinate, autospeciale de stingere cu apă şi spumă din Maramureş şi Bihor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

De la ISU Bihor sunt aşteptate 3 autospeciale de stingere, 2 autospeciale cu azot si un autocamion, iar de la ISU Maramureş 2 autospeciale de stingere

Adriana Pop a precizat că incendiul nu afectează localităţile din zonă, neexistând riscuri din acest punct de vedere.