Şapte femei şi cinci bărbaţi, cei mai mulţi dinttre ei romi din România care îşi trimiteau copiii să fure din buzunarele turiştilor în zona Disneyland Paris, sunt judecaţi începând de marţi din cauza unei presupuse implicări într-o reţea infracţională, pe bază de clan şi familie, relatează AFP.
Zece dintre inculpaţi, care fac parte din acelaşi clan, urmează să dea socoteală într-un tribunal corecţional, la Meaux (Seine-et-Marne) pentru fapte de furt în grup organizat, tăinuire şi spălare de bani, dar şi de incitarea minorilor în vederea comiterii de infracţiuni şi neglijarea unor minori cu vârsta sub 15 ani, fapte comise în perioada 2014-2016.
Ancheta a fost deschisă în 2015, când comisariatul de la Chessy, în Seine-et-Marne, a constatat o puternică creştere a furturilor şi jafurilor comise de tineri romi în apropiere de Disneyland Paris şi în Reţeaua Expres Regională (RER) de transport feroviar care deserveşte parcul de atracţie, dar şi în centrul comercial Val d'Europe, o zonă foarte frecventată de turişti.
”Minorii acţionau în plină după-amiază, în grupuri de trei sau patru; primul distrăgea atenţia, al doilea profita pentru a fura din buzunare, iar al treilea făcea să dispară bunii furaţi”, a precizat comisarul Jérôme Georges.
Prejudiciul constă în devize, marochinărie de lux, telefoane şi bijuterii şi este estimat la cel puţin la un milion de euro, în contextul în care multe victime străine nu au depus plângere. O mie de furturi au fost înregistrate în şase luni.
Poliţia a procedat la reţineri, însă acestea au rămas fără efect, deoarece minorii îşi dădeau de fiecare dată o falsă identitate, refuzau să-şi denunţe părinţii, iar după ce au fost plasaţi în cămine au făcut toul pentru a fugi şi a reîncepe să fure.
Oficiul central pentru luptă împotriva delincvenţei itinerante (OCLDI), care a preluat ancheta cu concursul autorităţilor române, a reuşit să anihileze reţeaua în februarie 2016.