Autorităţile ruse i-au interzis pentru o perioadă de cinci ani accesul pe teritoriul rusesc, deci şi în Crimeea, lui Refat Ciubarov, cel de-al doilea lider al tătarilor din Crimeea vizat de această interdicţie după anexarea peninsulei ucrainene la Rusia, în martie.
Refat Ciubarov, preşedintele Medjlis, Adunarea acestei comunităţi musulmane, a declarat pentru AFP că a fost „blocat” sâmbătă într-un post de frontieră, în timp ce încerca să revină din Ucraina în Crimeea, şi că i-a fost înmânat un document prin care i se interzice să pătrundă pe teritoriul rusesc până în 2019.
În aprilie, predecesorul său la conducerea Adunării, liderul Mustafa Djemilev, a primit şi el un ordin prin care i se interzicea intrarea pe teritoriul rusesc pentru o perioadă de cinci ani, scrie Mediafax.
„Am sentimentul că un întreg stat mi-a declarat război. Mi-a interzis să intru în partia mea”, a declarat R. Ciubarov duminică. Însă „aceasta este doar o mică parte din nedreptatea enormă care are loc în prezent în Crimeea”, a adăugat el.
Moscova a anexat în martie Peninsula ucraineană Crimeea, în urma unui referendum contestat, la finalul căruia 97% dintre votanţi au ales asocierea cu Rusia, potrivit Kremlinului.
Cei aproximativ 300.000 de tătari din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12% din populaţia peninsulei, au boicotat votul şi afirmă că se confruntă cu dificultăţi de la instalarea autorităţilor ruseşti.