Incendiile au distrus circa 1.400 de hectare de pădure şi vegetaţie în sudul Franţei şi în insula Corsica luni, au anunţat autorităţile, citate de Reuters.
Cele mai mari pagube s-au înregistrat în satul Bastidonne, din departamentul Vaucluse, unde incendiile, intensificate de rafale puternice de vânt, au distrus 600 de hectare de pădure.
Circa 100 de locuinţe au fost evacuate în satul Mirabeau şi zeci de cai au fost mutaţi într-un loc sigur.
O parte din autostrada A51 şi calea ferată dintre Briançon şi Marseille au fost închise temporar, iar accesul public la mai multe zone de pădure a fost suspendat, au declarat oficiali ai prefecturii.
Incendii de pădure s-au produs şi în insula Corsica, în oraşul Carros din apropiere de Nisa şi în staţia Saint-Tropez, susţin autorităţile. Un purtător de cuvânt al prefecturii a declarat luni seară incendiile nu erau încă izolate, dar situaţia evolua favorabil şi condiţiile meteorologice erau în curs de ameliorare.
1.400 de hectare de pădure, distruse de incendii în sudul Franţei
25 iulie 2017
(67 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Avioane invizibile deasupra Europei, mesaj de forţă împotriva Rusiei
(28 august 2015)
78 vizualizări
Reconciliere: Premierul sârb merge la Srebrenica
(8 iulie 2015)
40 vizualizări
Rudel Obreja, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă
(17 iunie 2015)
57 vizualizări
Un angajat al unui supermarket a căzut de la 5 metri înălţime. Poliţia a deschis dosar penal
(5 mai 2016)
55 vizualizări
Un avion a aterizat de urgenţă, cu un singur motor în funcţiune, pe aeroportul Otopeni
(9 iulie 2016)
51 vizualizări
Cluj: Patru curse aeriene au întârzieri din cauza ceţii de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu"
(14 ianuarie 2015)
41 vizualizări
Trei instalaţii ce conţineau uraniu slab radioactiv au dispărut dintr-un laborator din Arad, România a notificat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
(3 iulie 2017)
42 vizualizări
China: 19 morţi în explozia unui combinat chimic VIDEO
(13 iulie 2018)
57 vizualizări
În Texas a avut loc prima execuţie din 2017 din SUA
(12 ianuarie 2017)
134 vizualizări
Autobuz implicat într-un accident la Ploieşti
(16 decembrie 2014)
67 vizualizări
Accident într-un parc din Bucureşti: Două femei şi patru copii au fost răniţi
(19 iunie 2016)
47 vizualizări
NATO a început negocierile de aderare cu Muntenegru
(16 februarie 2016)
50 vizualizări
Cauza morţii lui Bălăşescu: Lovit cu vaza în cap şi sugrumat cu coliere din plastic
(8 septembrie 2015)
113 vizualizări
Trafic dificil la intrarea în Bucureşti dinspre DN 1 din cauza benzii unice pentru autobuze
(22 mai 2017)
51 vizualizări
Deputat PNL, audiat la DNA
(18 ianuarie 2016)
48 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























