Un autobuz care făcea curse regulate între localităţile mureşene Sighişoara şi Seleuş a luat foc, vineri, pe DN 14, arzând în întregime. În urma incendiului, niciun pasager nu a fost rănit, oamenii fiind evacuaţi de către şoferul autovehiculului.

Incidentul s-a produs pe DN 14, în localitatea Daneş.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Cristian Virag, a declarat pentru News.ro că incendiul a izbucnit în timp ce autobuzul se afla în mers, şoferul oprind şi evacuând pasagerii.

Până la sosirea pompierilor, incendiul a cuprins înregul autobuz. La faţa locului au fost mobilizaţi pompierii de la Detaşamentul Sighişoara cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

În urma incendiului, niciunul dintre pasageri nu a fost rănit. La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin pentru stingerea focului. Autobuzul făcea curse regulate între Sighiţoara şi Seleuş.