O persoană a murit şi alte patru, între care doi copii, au fost rănite, într-un accident rutier produs miercuri dimineaţă pe DN1, în zona localităţii Ciolpani din judeţul Ilfov. Traficul în zonă este blocat pe sensul de mers către Bucureşti, la faţa locului fiind trimise echipaje de descarcerare şi un elicopter SMURD.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, în accident au fost implicaţi trei adulţi şi doi copii. Unul dintre adulţi a murit, iar ceilalţi sunt conştienţi, cu politraumatisme, şi vor fi duşi la spital.
La faţa locului au fost trimise două ambulanţe SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere şi un elicopter SMURD.
Potrivit centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române, în accident au fost implicate trei autoturisme, iar circulaţia rutieră pe DN1 este blocată pe sensul de mers către Bucureşti, în zona localităţii Ciolpani, în judeţul Ilfov.