UPDATE Bebeluşul nu a putut fi salvat, in ciuda eforturilor medicilor
O femeie însărcinată în şapte luni a murit, iar alte două persoane au fost rănite grav, după ce un autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat sub o autoutilitară, pe DN1, la ieşirea din Predeal, accidentul petrecându-se din cauza oboselii la volan. La ora transmiterii acestei ştiri, un medic de la Maternitatea Braşov a mers în zona unde a avut loc accidentul pentru a încerca să resusciteze copilul, femeia decedată fiind supusă unei intervenţii de cezariană la faţa locului. Circulaţia în zonă este blocată.
Potrivit poliţiştilor rutieri, accidentul produs pe fondul oboselii la volan s-a petrecut pe DN 1, la ieşirea din Predeal, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi a ajuns direct sub roţile unei autoutilitare.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov spun că şoferul autoutilitarei şi cele două persoane din autoturism au fost grav rănite.
Una dintre victime, o femeie însărcinată în şapte luni, a intrat în stop cardiorespirator, iar medicii sosiţi la locul accidentului au încercat să o resusciteze, însă fără succes.
Din primele cercetări se pare că accidentul s-a produs din cauza oboselii.
"Cauza producerii accidentului este pierderea controlului volanului de către şoferul autoturismului, pe fondul oboselii, intrând astfel în coliziune cu autoutilitara aflată în faţa sa. În acest moment, se fac cercetări la faţa locului, fiind prezente echipaje de Poliţie rutieră şi ambulanţa, rezultând în urma incidentului rănirea uşoară a şoferului autoturismului“, potrivi Infotrafic.
La ora transmiterii acestei ştiri, un medic de la Maternitatea Braşov a mers la locul accidentului pentru a încerca să resusciteze copilul, femeia decedată fiind supusă unei intervenţii de cezariană la faţa locului.
Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.