Preşedintele Iohannis se întâlneşte, vineri, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, Klaus Iohannis fiind primul lider din Europa de Est care este primit de noul preşedinte american. Şeful statului român se află de mai multe zile în vizită în SUA, el întâlnindu-se deja cu şeful CIA şi cu congresmani americani, iar întrevederea cu Trump va fi precedată de întâlnirea cu secretarul de Stat Rex Tillerson.
Klaus Iohannis va fi primit la Casa Albă de către Donald Trump la ora locală 14.00 (21.00, ora României). După ce va semna în Cartea de Onoare, preşedintele român va avea convorbiri tete-à-tête cu Trump timp de zece minute. Ulterior, vor începe convorbirile oficiale care vor dura până la ora 15.05. Iohannis va susţine declaraţii de presă pe tema întâlnirii la ambasada română de la Washington.
Întâlnirea cu Trump va fi precedată de o întrevedere cu şeful diplomaţiei americane, secretarul de Stat Rex Tillerson, întâlnire ce va avea loc la ora locală 12.40, la sediul Departamentului de Stat.
Convorbirile dintre Trump şi Iohannis reprezintă finalul unei vizite prelungite a şefului statului român în Statele Unite ale Americii.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Washington, că întâlnirea pe care o va avea vineri cu preşedintele SUA, Donald Trump, este ”extrem, extrem de importantă” şi că, pe bună dreptate, lumea are aşteptări mari, şeful statului român exprimându-şi încrederea că întrevederea ca decurge foarte bine.
”Este o întâlnire extrem, extrem de importantă şi, pe bună dreptate, lumea are aşteptări mari. Eu îmi doresc foarte mult să avem un prim contact foarte bun cu preşedintele Trump. Vreau să îl conving ca împreună să facem parteneriatul mai solid, mai profund”, le-a declarat Klaus Iohannis jurnaliştilor.
Din agenda discuţiilor, preşedintele a menţionat problemele de securitate pe flancul estic şi probleme economice. ”Avem nevoie în continuare de investitori americani”, a spus Iohannis, precizând că va discuta cu preşedintele SUA şi multe alte lucruri care sunt cu siguranţă pe agendele lor.
Întrebat cum crede că va decurge întâlnirea cu Trump, preşedintele Iohannis a răspuns: ”Cu siguranţă, va decurge foarte bine şi sunt convins că vom reuşi să abordăm punctele importante de pe agendele noastre”.
Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA a fost anunţată joi noapte. "Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 4-9 iunie a.c. o vizită în Statele Unite ale Americii. Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, în data de 9 iunie a.c", anunţa un comunicat al Preşedinţiei, care preciza că întrevederea "va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia".
Preşedintele Klaus Iohannis a primit, luni seara, la Washington, distincţia Light Unto the Nations, oferită de Comitetul Evreiesc American, în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane. A fost primul eveniment la care şeful statului participă în cadrul vizitei sale în SUA.
Iohannis se întâlneşte cu Trump, în prima vizită la Casa Albă a unui lider est-european după alegerea noului preşedinte al SUA
9 iunie 2017
- citeşte totul despre:
- iohannis,
- trump,
- casa alba,
- america,
- presedinte
(49 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Copilotul avionului prăbuşit în Franţa: „Toţi îmi vor şti numele şi nu-l vor mai uita”
(28 martie 2015)
51 vizualizări
Omul de afaceri turc Abdullah Atas, judecat pentru uciderea unui poliţist pe care l-a lovit cu maşina, a fost condamnat la 23 de ani şi 6 luni de închisoare
(20 iulie 2017)
71 vizualizări
Ninsori, polei şi intensificări ale vântului până luni dimineaţă
(3 ianuarie 2015)
67 vizualizări
DNA: Gheorghe Ciuhandu urmărit penal alături de secretarul Consiliului Local, în dosarul finanţării Poli Timişoara
(14 septembrie 2015)
57 vizualizări
Intervenţie cu elicopterul pentru lichidarea unui incendiu izbucnit de câteva zile în Apuseni
(2 aprilie 2017)
52 vizualizări
Buzău: Nouă persoane suspectate de infracţiuni cu violenţă şi proxenetism au fost reţinute
(23 decembrie 2014)
37 vizualizări
Analize medicale gratuite, pentru toţi românii care plătesc contribuţia la sănătate
(21 noiembrie 2013)
89 vizualizări
Mureş: Medic prins în flagrant când lua 800 de euro mită, reţinut
(27 septembrie 2016)
51 vizualizări
Valul de căldură se va extinde în toată ţara; şase judeţe sunt astăzi sub cod portocaliu de caniculă, alte 13 se află sub cod galben
(10 august 2017)
57 vizualizări
81 de dosare penale într-o noapte, pentru şoferii prinşi băuţi la volan
(23 februarie 2014)
76 vizualizări
Atenţionări de călătorie emise de MAE: Grevă a personalului de bord al companiei aeriene Ryanair în Germania, Olanda, Belgia şi Portugalia
(28 septembrie 2018)
49 vizualizări
Circulaţia în tunelul de sub Canalul Mânecii a fost reluată duminică dimineaţă
(18 ianuarie 2015)
753 vizualizări
România a coborât şapte locuri în clasamentul libertăţii presei
(12 februarie 2015)
34 vizualizări
Cod galben de ploi torenţiale, inclusiv în Prahova
(10 iulie 2013)
53 vizualizări
Pentagonul susţine că nu are baze aeriene în Siria
(8 martie 2016)
102 vizualizări
Autocar cu 32 de români, implicat într-un accident rutier în Ungaria
(18 august 2014)
91 vizualizări
Corneliu Vadim Tudor a fost internat în această dimineaţă
(14 septembrie 2015)
57 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole















.jpg)









