Salvamontiştii de la Bâlea au acţionat, sâmbătă, pentru scoaterea dintr-o râpă din zona Bâlea Cascadă a unei tinere de 17 ani care acuză dureri în zona cervicală. Un echipaj SMURD cu medic s-a deplasat la faţa locului pentru preluarea victimei.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au anunţat, sâmbătă, că salvamontiştii de la Bâlea, dar şi un echipaj SMURD acţionează la Bâlea Cascadă pentru scoaterea dintr-o râpă a unei adolescente în vârstă de 17 ani.
Deocamdată, nu se cunosc împrejurările producerii accidentului.
"Nu avem, deocamdată, alte date despre victimă. Persoana de 17 ani a fost scoasă din râpă de către salvamontiştii de la Bâlea, iar un echipaj SMURD cu medic intervine pentru preluarea persoanei care acuză dureri în zona cervicală”, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Ulterior, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat pentru News.ro că este vorba despre o tânără care a alunecat de pe potecă şi a căzut la o distanţă de circa şapte-opt metri, fiind destul de repede recuperată.