Armata turcă a trecut graniţa în Siria pentru a recupera 40 de militari asediaţi de militanţi ai Statului Islamic la Mausoleul lui Suleiman Şah, bunicul lui Osman I Gazi, întemeietorul dinastiei otomane, anunţă Digi 24, citatând Mediafax.

Mausoleul se află la 37 de kilometri de frontieră şi este considerat teritoriu turc, conform Tratatului de la Ankara (1921).

La operaţiune au participat avioane de recunoaştere şi de vânătoare, elicoptere militare, 39 de tancuri şi 57 de transportoare de trupe.

Cei 40 de militari turci care păzeau mausoleul au fost evacuaţi în siguranţă, dar turcii au luat decizia de a distruge locaşul, pentru a nu fi ocupat de terorişti.

Un militar turc a murit într-un accident petrecut în cursul operaţiunii, a declarat premierul Ahmet Davutoğlu.

Armata turcă nu a întâmpinat rezistenţă militară şi a părăsit teritoriul sirian după câteva ore. Suleiman Şah a murit înecându-se în Fluviul Eufrat, în anul 1236.