Vremea va continua să fie schimbătoare şi pe parcursul săptămânii următoare, fiind aşteptate precipitaţii în fiecare zi, la începutul săptămânii acestea curprinzând sud-estul teritoriului, miercuri extinzându-se în aproape toată ţara. În a doua parte a săptămânii vor fi în scădere, potrivit ANM.

Luni şi marţi va ploua în partea de sud-est a ţării, marţi fiind aşteptate averse, descărcări şi intensificări ale vântului şi în zona de vest şi la munte, în restul teritoriului vremea fiind bună, anunţă ANM. De miercuri, ploile se vor extinde în nord şi centru. Joi va ploua în centrul, sudul şi estuş ţării.

"Prea bine nu va fi nici la sfârşitul săptămânii, când, din loc, în loc, vor mai fi ploi de vară asociate cu descărcări şi intensificări de vânt. Iar legat de temperaturi, până miercuri inclusiv, vor fi temperaturi apropiate de ceea ce ar trebui să fie în această perioadă, adică maxime cu prinse între 17 grade, în nordul litoralului şi 28 de grade, prin partea de veste şi sud-veste. În a doua parte a săptămânii, să scadă puţin valorile şi în unele zone să fie temperaturi puţin mai mici decât normal", a declarat pentru MEDIAFAX Meda Andrei, meteorolog ANM.

Potrivit ANM, în Bucureşti va ploua duminică noaptea şi luni, marţi şi miercuri vreme fiind mai bună. Începând cu noaptea de miercuri spre joi până la sfârşitul săptămânii vor fi intervale cu soare dar şi ploi de vară. Luni vor fi temperaturi de 23 de grade, marţi şi miercuri de cel mult 25. Joi, temperaturile vor scădea până la 19-20 de grade, menţinându-se la aceste valori până la sfârşitul săptămânii.