Ceremonialul de reînviere a tradiţiilor militare a avut loc la Poznan, unde unităţile militare au primit vechile denumiri istorice. Una dintre ele va purta din nou numele suveranului Carol al II-lea, dar şi înaltul patronaj al fiicei Regelui Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta. În cinstea ţării noastre au fost organizate evenimente în mai multe oraşe din PoloniaFondatorii şi părinţii spirituali ai noii unităţi militare "Regele Carol al II-lea al României" au bătut pe lancea drapelului de luptă pecetea fiecăruia.
Brigada mecanizată Carol al II-lea este urmaşa regimentului polonez de infanterie 57. A primit numele suveranului român în 1937, cu ocazia vizitei pe stat pe care a făcut-o Carol al II-lea, însoţit de Regele Mihai.
Pe lângă ceremonia militară a fost oficiată o slujbă la catedrala din Poznan. A avut loc o paradă militară şi a fost organizat un prânz ostăşesc.
Au defilat şi militarii batalionului românesc Scorpionii Albaştri, care sunt pentru 6 luni în Polonia, într-un batalion multinaţional NATO.
A fost organizat chiar şi un meci amical de fotbal între România şi Polonia. În echipa României au fost selectaţi localnici din comunitatea românească din Cracovia.
Principele Radu a vizitat şi Palatul Belvedere, locul unde acum 80 de ani au fost primiţi Regele Carol al II-lea şi Regele Mihai.
Oficialii români au vizitat şi centrul memorial Auschwitz-Birkenau.
Un batalion al armatei poloneze va purta numele "Regele Carol al II-lea al României"
15 mai 2017
(143 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Rusia l-a expluzat pe fostul preşedinte al Camerei de Comerţ SUA
(6 iunie 2015)
28 vizualizări
Nouă focuri de armă, trase de poliţiştii de frontieră din Maramureş şi Suceava pentru oprirea unor contrabandişti de ţigări
(4 iulie 2017)
33 vizualizări
600 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după busculada de la Torino; Un băieţel este în stare gravă
(4 iunie 2017)
36 vizualizări
Venezuela a expulzat trei oficiali americani
(17 februarie 2014)
43 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 3,7 în judeţul Vrancea
(6 ianuarie 2017)
34 vizualizări
Poliţiştii au dat amenzi de aproape 16 milioane de lei în ultima săptămână
(4 septembrie 2016)
35 vizualizări
Şapte membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana urmăriţi penal
(4 iulie 2014)
54 vizualizări
Rusia reacţionează la consolidarea forţelor NATO în Europa de Est
(3 decembrie 2014)
31 vizualizări
CNADNR face recensământul traficului rutier din România
(17 aprilie 2015)
44 vizualizări
Locomotiva unui tren personal pe ruta Zârneşti-Braşov a deraiat după ce a lovit o vacă; călătorii, preluaţi de autobuze
(31 august 2016)
86 vizualizări
Percheziţii în Făgăraş într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Soţul Alinei Bica, dus la audieri
(3 iunie 2015)
79 vizualizări
Un avion de linie turc constrâns să aterizeze la Istanbul după o tentativă de deturnare
(7 februarie 2014)
75 vizualizări
Avertizare meteo de caniculă şi instabilitate atmosferică accentuată
(16 iunie 2016)
59 vizualizări
Un asteroid de 24 de ori mai mare decât cel care a explodat la Celiabinsk are aceeaşi traiectorie
(4 noiembrie 2014)
78 vizualizări
Trei bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi vândut substanţe psihoactive, inclusiv elevilor, pentru sume între 20-30 lei plicul
(1 martie 2017)
76 vizualizări
Trei bărbaţi albi împuşcaţi mortal într-un presupus atac rasist din California
(19 aprilie 2017)
38 vizualizări
Epava planorului dispărut în luna august a fost găsită în Masivul Postăvaru, zona în care aparatul fusese lansat
(21 noiembrie 2015)
80 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























