Hidrologii au emis o avertizare Cod Galben pe unii afluenţi ai râurilor din bazinul superior şi mijlociu al râului Teleajen, din judeţul Prahova, unde sâmbătă, până la ora 21, se pot produce inundaţii locale.

Potrivit atenţionării transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în urma ploilor torenţiale care au avut şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite, care ar putea duce la depăşirea cotelor de atenţie pe unii afluenţi ai râurilor din bazinul superior şi mijlociu al râului Teleajen.
Avertizarea a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 17.15 şi este valabilă până la ora 21.