Două chilii ale mănăstirii Vovidenia din localitatea tulceană Slava Rusă au fost făcute scrum aseară. Incendiul a pornit după ce o călugăriţă a pus lemne pe foc în soba din încăperea în care locuia.
A fost nevoie doar de câteva secunde pentru ca focul să cuprindă camera şi restul chiliei. Imediat acoperişul din stuf şi elementele de rezistenţă ale clădirii, vechi de mai bine de 70 de ani, s-au aprins ca nişte torţe, iar focul a pus stăpânire cu repeziciune şi pe alte chilii. Cele 12 călugăriţe au reuşit să se salveze şi să scoată la timp mai multe icoane vechi, foarte valoroase. Localnicii le-au venit în ajutor şi au reuşit să domolească flăcările până la sosirea pompierilor. Trei maşini cu apă şi spumă de la ISU Tulcea au intervenit timp de trei ore pentru a stinge flăcările.
Mănăstirea Vovidenia este unoscută mai ales datorită faptului că este singura mănăstire ortodoxă de maici de rit vechi din lume. Mănăstirea îşi are originile în secolul XVII, când călugarii ruşi veniţi aici după ruptura produsă în biserica rusă în timpul patriarhului Nikon, ridică un mic schit cu chilii de lemn şi o biserică mică de lemn.