Ingerinţele Rusiei în campania din SUA sunt la un nivel fără precedent, părând a fi o replică a Kremlinului faţă de criticile Washingtonului după scrutinul rus din 2011, scrie Financial Times, notând că, indiferent de rezultat, "factorul rus" a atins obiectivul - polarizarea societăţii americane.

"Un nou mesaj apare în fiecare dimineaţă pe Twitter, publicând o nouă serie de emailuri sustrase din contul lui John Podesta, şeful echipei de campanie a lui Hillary Clinton. Mesajul apare pe ecranele calculatoarelor din întreaga Americă, forţând candidatul democrat la preşedinţie să răspundă noilor dezvăluiri stânjenitoare. Pentru mulţi specialişti şi politicieni de la Washington, aceste mesaje zilnice transmise de grupul WikiLeaks sunt un fel de replică a preşedintelui rus Vladimir Putin. Liderul rus a învinovăţit-o pe Hillary Clinton, la acea vreme secretar de Stat, atunci când la Moscova au izbucnit proteste după alegerile parlamentare din 2011 considerate ca fiind marcate de fraude. La acea vreme, Clinton exprimase «preocupări grave» în legătură cu derularea scrutinului rus", notează cotidianul Financial Times.

De data aceasta, Statele Unite depun eforturi pentru a organiza un scrutin care să producă un rezultat de necontestat - şi trebuie să mulţumească Rusiei pentru probleme.

La un nivel fără precedent, Rusia - calificată de preşedintele Barack Obama în 2014 drept o «putere de nivel regional aflată în declin» - a reuşit să influenţeze alegerea viitorului preşedinte al SUA, adaugă FT într-un material intitulat "Alegeri în SUA: Factorul rus.

Oficialii americani afirmă că nivelul interferenţelor ruse este fără precedent. Şi-a atins Kremlinul obiectivul?"

"Discutăm despre ameninţări la adresa securităţii noastre naţionale din partea unui guvern străin care efectuează ingerinţe în procesul nostru electoral poate pentru prima dată în istorie", explică Michael McFaul, fost ambasador american la Moscova.

În contextul în care americanii se pregătesc să aleagă între candidatul democrat Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump, Washingtonul este în stare de alertă din cauza ingerinţelor ruse în campanie. Comunitatea serviciilor de informaţii şi Departamentul pentru Securitatea Internă au emis recent un comunicat prin care atribuie difuzarea emailurilor sustrase unei campanii "pe care o puteau autoriza doar oficialii ruşi de rangul cel mai înalt".

"Cred că o parte a acestei campanii reprezintă o replică a preşedintelui Putin. El atribuie Statelor Unite vina pentru demonstraţiile masive produse acum câţiva ani în după alegerile din Rusia, ... el crede că protestele au fost generate de serviciile secrete americane", afirmă Adam Schiff, un membru democrat al Comisiei pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor.

Obiectivul lui Vladimir Putin este "slăbirea politicienilor din vechea ordine, în toate ţările, pentru a afecta unitatea ce a transformat Occidentul în singura variantă alternativă la cea a regimurilor nedemocratice", explică Vladimir Milov, fost adjunct al ministrului rus al Energiei devenit acum lider al opoziţiei de la Moscova.

Citeşte articolul complet AICI