Cel puţin 12 oameni, dintre care patru europeni, au fost ucişi şi câteva zeci au fost răniţi într-un atac la un hotel frecventat de turişti occidental din Coasta de Fildeş, a declarat o sursă din poliţie pentru Reuters.
Incidentul a avut loc în staţiunea balneară Grand-Bassam.
Atacatorii, care erau "foarte bine înarmaţi şi purtau cagule, au tras focuri de armă asupra hotelului L'Etoile du Sud" în care se aflau mulţi străini, a declarat un martor pentru AFP.
Mai mulţi ostatici au fost luaţi atunci când forţele speciale au deschis focul asupra atacatorilor, potrivit unor informaţii, care prezintă, de asemenea, un bilanţ de 15 morţi, printre care se numără inclusiv cinci persoane originare din Coasta de Fildeş şi alte cinci femei, a căror naţionalitate nu este cunoscută.