O explozie s-a produs, duminică dimineaţă, într-o garsonieră dintr-un bloc din Galaţi, din cauza unei acumulări de gaze în locuinţă, în urma deflagraţiei o femeie fiind transportată la spital după ce a suferit arsuri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Siutuaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că explozia s-a produs în jurul orei 7.30, într-un bloc de garsoniere din cartierul Micro 40, iar primele verificări arată că deflagraţia a fost provocată de acumulări de gaze de la aragazul din locuinţă.

Reprezentantul ISU a precizat că explozia nu a fost urmată de incendiu.

În urma deflagraţiei, proprietara garsonierei, în vârstă de 71 de ani, a suferit arsuri la cap şi a fost transportată cu o ambulanţă la Spirtalul Judeţean din Galaţi.