Un cetăţean italian care a omorât-o prin strangulare, în 2013, pe o tânără româncă, în nordul Italiei, a fost condamnat la închisoare pe viaţă de justiţia italiană, informează Corriere della Sera, în ediţia online.

Andrea Pizzocolo, în vârstă de 43 de ani, a ucis-o prin strangulare, în septembrie 2013, pe românca Lavinia Simona A., care avea 18 ani, prezentată ca damă de companie. După strangularea adolescentei românce într-un motel din Olgiate Olona (regiunea Lombardia, nordul Italiei), italianul a violat cadavrul, pe care l-a abandonat ulterior pe un câmp.

Judecătorii unei instanţe din Busto Arsizio (localitate situată în apropiere de Milano) au decis vineri condamnarea la închisoare pe viaţă a italianului Andrea Pizzocolo, găsit vinovat de omor calificat, acte de cruzime şi ascunderea cadavrului. Procurorii îl acuzaseră şi de agresarea şi sechestrarea unei alte românce, prezentată ca fiind tot damă de companie, dar care a reuşit să se salveze.

În plus, italianul va trebui să achite daune în valoare de peste 235.000 de euro rudelor româncei ucise, constituite parte civilă în proces.

"Ni s-a făcut dreptate", a declarat avocatul Tiziana Bertoli, reprezentantul legal al familiei româncei ucise.

"Această sentinţă nu ne-o va da înapoi pe Lavinia, dar măcar Pizzocolo nu va mai putea face rău", a adăugat avocatul.

Procurorul Arsizio Raffaella Zappatini ceruse condamnarea la închisoare pe viaţă, daune de un milion de euro şi 18 luni de izolare în penitenciar. Judecătorii prezidaţi de Renata Peregallo au dispus condamnarea pe viaţă şi 12 luni de izolare în închisoare.

"Le cer iertare tuturor, inclusiv familiei Laviniei", a declarat Andrea Pizzocolo, care susţine că tânăra damă de companie a murit într-un joc erotic terminat prost. "Din ziua arestării mele, mă gândesc permanent la ce s-a întâmplat, zi şi noapte. În cursul procesului am fost descris în multe feluri, dar eu nu am fost violent în viaţa mea", a adăugat italianul.

Pizzocolo a admis că nu ştie clar ce s-a întâmplat în acea zi, pentru că era sub influenţa drogurilor.