Un strat consistent de zăpadă s-a depus în multe zone din Transilvania în ultimele 24 de ore, înregistrându-se 20 de centimetri la Sfântu Gheorghe, 15 centimetri la Miercurea Ciuc şi Întorsura Buzăului şi 14 centimetri la Braşov. Meteorologii anunţă că în noaptea de vineri spre sâmbătă va fi mult mai frig, întrucât se opresc precipitaţiile, iar temperaturile vor scădea până la minus 10 grade Celsius.
Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional (CMR) Transilvania Sud Sibiu, Nicolae Rusanu, a declarat, vineri, corespondentului News.ro, că în noaptea de joi spre vineri a nins destul de mult în zona deservită de CMR Sibiu – adică în judeţele Sibiu, Braşov, Alba, Mureş, Covasna şi Harghita.
Astfel, stratul de zăpadă este de 20 de centimetri la Sfântu Gheorghe, 15 centimetri la Miercurea Ciuc şi Întorsura Buzăului, 14 centimetri la Braşov, 8 centimetri la Târnăveni – Bobohalma, 6 centimetri la Topliţa, 5 centimetri la Baraolt, 3 centimetri la Târgu Secuiesc şi un centimetru la Sibiu şi Făgăraş.
De asemenea, în zona montană stratul nou de zăpadă depus este consistent, înregistrându-se peste 180 de centimetri la Bâlea Lac, aproape 30 de centimetri fiind strat nou depus. Se mai înregistrează 22 de centimetri la Păltiniş, 72 de centimetri la Vârful Lăcăut, 40 de centimetri la Vârgul Bucium şi 30 de centimetri la Vârful Omu.
În ceea ce priveşte regimul termic de noaptea trecută, Nicolae Rusanu a precizat că minimele au scăzut până în jurul valorilor de minus 4 – minus 5 grade Celsius, nefiind cea mai friguroasă noapte din această perioadă.
”Noaptea trecută (joi spre vineri – n.r) nu a fost foarte frig, deoarece a fost înnorat şi s-au înregistrat precipitaţii. Vremea înregistrată în această perioadă nu este chiar normală, dar nici ieşită din comun nu este. S-au mai înregistrat ninsori şi temperaturi scăzute în luna aprilie. De exemplu, în anul 2006, în jur de 14 – 17 aprilie am avut cam aceeaşi vreme. De asemenea, s-a mai întâmplat să ningă chiar şi la 1 mai”, a declarat Nicolae Rusanu.
Potrivit acestuia, precipitaţiile vor continua să cadă pe toată durata zilei de vineri, dar se restrâng spre seară, în noaptea de vineri spre sâmbătă cerul fiind senin. De aceea se vor înregistra temperaturi mult mai scăzute, care pot ajunge la minus 10 grade Celsius în judeţul Harghita.
Meteorologii mai anunţă că după acest weekend vremea se va încălzi, procesul accentuat de încălzire urmând a fi vizibil luni şi marţi.
Strat consistent de zăpadă în multe zone din Transilvania; meteorologii anunţă că precipitaţiile se vor opri la noapte, dar vine frigul
21 aprilie 2017
(38 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ANI: Augustin-Mihail Duţulescu, fost director în Compania Aeroporturi Bucureşti, în conflict de interese
(28 octombrie 2016)
593 vizualizări
Aur pentru România la Campionatul Mondial!
(10 august 2014)
65 vizualizări
O româncă, ucisă de fostul iubit în Belgia
(3 iunie 2015)
248 vizualizări
Percheziţii la Fondul de Garantare a Creditelor în legătură cu programul Prima Casă
(19 iulie 2018)
68 vizualizări
Arnold Schwarzenegger, dat în judecată de un grup de deţinuţi
(8 martie 2014)
36 vizualizări
Americanii şi-au făcut strategie "anti-zombi"
(16 mai 2014)
114 vizualizări
Cămătar condamnat la închisoare, prins de poliţişti într-o casă cu ascunzătoare în peretele exterior al saunei
(7 decembrie 2016)
68 vizualizări
Cutremur cu magnitudine 6,8 în Pacific
(9 octombrie 2014)
41 vizualizări
Nuţu Cămătaru rămâne după gratii
(31 mai 2014)
39 vizualizări
Hoţii de tablouri, condamnaţi!
(26 noiembrie 2013)
69 vizualizări
Atentate dejucate la Lyon. Cinci suspecţi au fost arestaţi
(2 februarie 2016)
31 vizualizări
Microbuz cu turişti israelieni rasturnat la Salina Slanic
(1 aprilie 2018)
81 vizualizări
Unui comisar de la Protecţia Consumatorului Prahova i-a fost furat portofelul în timpul unui control!
(21 aprilie 2016)
69 vizualizări
Primarul Nichita se autosuspendă din toate funcţiile deţinute în PSD
(7 mai 2015)
30 vizualizări
Percheziţii la trei bărbaţi suspectaţi de pornografie infantilă; printre suspecţi, un inginer chimist care a mai fost cercetat într-un dosar asemănător
(16 martie 2017)
220 vizualizări
Două aeronave Blue Air care au decolat de la Bacău, reîntoarse la sol după ce piloţii au semnalat aprinderea unor senzori
(10 august 2017)
223 vizualizări
Mircea Băsescu va fi scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu
(26 noiembrie 2014)
38 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole

























